Diplome de merit pentru bibliotecarii BŞM
- 373 vues
Bibliotecarul, intermediarul dintre om şi cunoaştere sau omul care-şi trăieşte viaţa printre cărţi, şi-a serbat, miercuri 23 aprilie, Ziua profesională. Sărbătoarea a fost dublată cu Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, care se marchează anual din 2010. Cu acest prilej, Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM) a organizat o festivitate de premiere a celor mai buni bibliotecari din ţară, printre care sunt şi reprezentanţii Bibliotecii Ştiinţifice Medicale “Nicolae Testemiţanu” - Silvia Ciubrei, director adjunct, Ludmila Covalschi, şef serviciu Bibliografie şi asistenţă informaţională, Nona Şoroc, şef serviciu Colecţii speciale.
În cadrul ceremoniei de inaugurare a Zilei profesionale a Bibliotecarului, Mariana Harjevschi, preşedinte ABRM, a menţionat că această zi este una specială pentru comunitatea bibliotecară, care celebrează profesia pentru care se dedică şi-i rămâne fidelă dincolo de prejudecăţile şi dicultăţile pe care le întâlnesc. “Bibliotecarul este cel care susţine, promovează cartea electronică sau tipărită, cultura pentru studiu, cercetarea sau plăcerea de a citi, iată de ce rolul acestuia în comunitatea sa este unul crucial”, a spus preşedintele ABRM.
Gheorghe Postica, viceministru al culturii, a specificat că, biblioteca reprezintă un element esenţial al existenţei umane. Datorită bibliotecarului şi cărţii, civilizaţia a atins, astăzi, culmi. Faptul că am ajuns o societate electronică, de asemenea, se datorează cărţii şi bibliotecarului. Viceministrul a mai adăugat că, în aceste vremuri dificile şi anevoioase, bibliotecarul are sarcina de a proteja patrimoniul scris, de a-l dezvolta şi promova în continuare. În era Internetului, cartea nu va pierde din importanţă, noi însă vom învăţa să îmbinăm cultura electronică cu cea scrisă, a spus Gheorghe Postica.
Evan Tracz, directorul IREX/Programul Novateca, a menţionat că, de fapt, în întreaga lume există biblioteci, care nu au cărţi sau mobilă, dar nu sunt biblioteci fără bibliotecari. Bibliotecarul este cel care adună oamenii în jurul informaţiei şi resurselor. Programul Novateca vine în susţinerea bibliotecilor şi bibliotecarilor, astfel că peste cinci ani acestea vor fi transformate în instituții comunitare vibrante. Cetățenii se vor bucura de acces gratuit la tehnologii moderne, precum și de servicii inovatoare de bibliotecă proprii necesităţilor moderne de informare.
În cadrul evenimentului, au fost decernate diplome de excelenţă pentru bibliotecari din partea Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Culturii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi au fost anunţate rezultatele Concursurilor naţionale susţinute de către ABRM - Cel mai bun bibliotecar 2013 şi Cele mai reuşite lucrări în domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor informării 2013.
Pentru performanţe deosebite în activitatea profesională, contribuţie substanţială la implementarea serviciilor inovative în domeniu, Silvia Ciubrei, director adjunct BȘM, a primit Diploma Ministerului Educației, iar printre cei mai buni bibliotecari ai anului 2013 se numără și doi specialiști ai BȘM - Nona Șoroc şi Ludmila Covalschi.
La 24 aprilie, în cadrul unei ședințe festive organizată de Biblioteca Științifică Medicală, Emil Ceban, prorector pentru educație și probleme sociale, a înmânat Diploma de merit a USMF ”Nicolae Testemițanu” următorilor bibliotecari: Elizaveta Vedean, director adjunct BȘM; Aliona Otgon, bibliotecar principal, Dezvoltare colecții; Nona Șoroc, șef serviciu Colecții speciale; Nelea Bologan, șef serviciu, Împrumut publicații didactice; Ludmila Covalschi, șef serviciu Bibliografie și asistență informațională.
Liubovi Karnaeva, director BȘM, a înmânat specialiștilor BȘM Diploma de excelență a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova după cum urmează: Elizaveta Vedean, director adjunct; Olesea Dobrea, șef serviciu Automatizare tehnologii de bibliotecă; Maria Enachi, șef serviciu Prelucrare analitico-sintetică a documentelor; Irina Gangan, bibliotecar principal; Valentina Boldescu, șef serviciu Sala de lectură nr. 3.
Cu acest prilej, adresăm felicitări cordiale colegelor noastre, dorindu-le multă sănătate și succese profesionale.
[nggallery id=95]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii