Asistența medicală acordată copiilor - un imperativ pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din țară
- 242 views
Aproape 15% dintre nou-născuții din țările în curs de dezvoltare prezintă retard semnificativ de creștere, iar o mare parte au dereglări care nu sunt diagnosticate la timp și afectează starea de sănătate și calitatea vieții.
În Republica Moldova avem un număr de cel puțin 17 mii de copii cu dizabilități, iar cifra sporește cu o mie în fiecare an. Maladiile cardiace, respiratorii și cele legate de tractul gastro-intestinal se numără printre cele mai frecvent întâlnite la copiii din țara noastră. Acestea, dar și alte probleme stringente în asistența medicală acordată copiilor sunt discutate în cadrul unei conferințe științifico-practice, organizată în zilele de 9 și 10 septembrie de Departamentul Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în parteneriat cu Societatea de Pediatrie din Moldova și Societatea Română de Pediatrie.
Manifestarea a fost deschisă de directorul Departamentului Pediatrie, Ninel Revenco, care a vorbit despre realitățile serviciului pediatric din țara noastră, activitățile realizate până în prezent de către Societatea de Pediatrie din Moldova, precum și despre reformele inițiate de Ministerul Sănătății pentru consolidarea domeniului respectiv. Printre acestea se numără readucerea serviciului pediatric în asistența medicală primară, actualizarea și modernizarea alimentației copiilor în instituțiile preșcolare, dar și în școli.
Cu un cuvânt de salut în adresa medicilor pediatri a venit viceministrul sănătății Oleg Crăciun, care a ținut să menționeze că acest eveniment este unul foarte important, deoarece abordează sănătatea copiilor, care sunt „cei mai frumoși dar și cei mai vulnerabili pacienți ai sistemului de sănătate”. Oficialul a subliniat că lipsa pregătirii pediatrilor timp de un deceniu a avut un impact negativ asupra întregului sistem, în special asupra sănătății copilului, iar în prezent se întreprind mai multe acțiuni pentru modernizarea acestui serviciu. Astfel, pediatria a fost inclusă din nou în grila de specialități la rezidențiat și secundariat clinic, iar specialiștii în domeniu, în colaborare cu Ministerul Sănătății, au câștigat proiecte prin care mai multe spitale de copii și secții au fost dotate cu echipament modern, asigurându-se astfel servicii specializate de diagnostic și tratament a diferitor maladii.
Totodată, USMF „Nicolae Testemițanu” a efectuat modificări în curricula modulului Pediatrie în vederea îmbunătățirii pregătirii cadrelor medicale încă din ciclul universitar. Astfel, începând cu 2016 a fost integrat acest modul pentru anul V de studii, în care mediciniștii au posibilitatea să studieze puericultura, neonatologia și pediatria propriu-zisă, iar ulterior să aplice la rezidențiat pentru această specialitate.
Profesorul Marin Burlea de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, șef al Societății de Pediatrie din România, a vorbit despre importanța sănătății copilului pentru societatea umană prin prisma unui concept mondial care spune că primele o mie de zile din viața unui copil, adică perioada sarcinii și primii doi ani din viață, sunt esențiali pentru asigurarea dezvoltării normale a acestuia. Profesorul a punctat aspectele prioritare, printre care: îngrijirea copilului, alimentația, contextul psihic și social în care trăiește, nașterea naturală și alimentația la sân, care are un rol protectiv.
Forumul științific a întrunit cca 250 de persoane, printre care: medici pediatri, medici de familie, neonatologi din Republica Moldova și din România. Subiectele de discuție s-au axat pe câteva direcții: Problemele și căile de soluționare în asistența medicală acordată copiilor, Gastrologie, hepatologie și tulburările de nutriție, Reumatologie și cardiologie pediatrică ș.a.
[nggallery id=406]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii